Corespondenţa 3

Merită riscul libertătii toată această suferintă?

8 Aprilie, 1989
Dragă Greg,

Sper că totul este bine cu tine si familia. Cum se arată dezbaterea ta musulumana? Imi pare rău că am fost putin cam incet cu răspunsul la ultima ta scrisoare, insă a cerut un oarecare timp de gândire.

Ideea ta despre relatia dintre libertate si responsabilitate are ceva consistentă. Este foarte intrigantă. Am insa o alta intrebare cicălitoare. Ar trebui sa punem la indoiala intelepciunea unui Creator care ar da atat de multă greutate libertătii. Merită toate acestea? Să creezi o lume in care nebuni ca Hitler sau Stalin pot sa isi foloseasca libertatea lor pentru a lua libertatea – si viata – altor milioane este, sincer sa fiu, proasta administrare. Daca El valoreaza libertatea atat de mult, de ce dracu’ a facut Dumnezeu atat de usor ca vointa (libertul arbitru al) unuia sa poata sa distruga libertatea atâor milioane?

Merita toata treaba asta? Libertatea este buna, dar nu stiu daca merita tot raul si suferinta pe care le vedem pe lumea asta. Sunt sigur ca daca am putea-o intreba pe fata aceea care a fost violata si mutilata, ar spune ca nu a meritat. Daca ai putea vorbi Evreii care au cazut victime la Auschwitz, ar spune cu totii la dracu’ cu libertatea pretioasa a lui Hitler. Daca ai vorbi cu o mama din Etiopia al carei fiu moare incercand sa mai suga un strop de lapte de la sanul ei deshidratat, ma indoiesc ca ar spune ca a meritat.

Imi pare rau ca sunt asa de incapatânat, dar mi se pare ca este o intrebare valida.

Cu mult drag,
Tata.


___________________________________

11 Aprilie, 1989
Draga Tata,

Apreciez seriozitatea cu care tratezi corespondenta noastra. In mod evident, pui multa gândire in aceste scrisori, si imi place asta. Întrebarea ta este cu siguranta valida.

Exista patru puncte pe care as vrea sa le discut in raspunsul la intrebarea ta.
Mai intâi, as argumenta ca riscul libertatii trebuie sa fie exact proportional cu potentialul sau pentru bine. Daca eu am libertatea sa iubesc o singura persoana, atunci am libertatea sa ranesc o singura persoana. Daca am libertatea sa o iubesc putin, atunci am libertatea sa o ranesc putin. Daca pot sa o iubesc foarte mult, atunci pot sa o ranesc foarte mult. Si asa mai departe.

Faptul ca noi oamenii avem un incredibil potential pentru rau, indica, dupa mintea mea faptul ca avem si un potential incredibil pentru bine. Da, exista Hitleri si Stalini in lume. Dar exista si oameni ca Ralph Walenberg, Maica Tereza, Martin Luther King Jr. Nu vad cum ai putea sa ii ai pe ultimii fara ca macar sa risti sa ii ai pe primii. Daca avem potentialul sa asuprim sau sa nimicim milioane de oameni, este pentru ca avem deasemenea si potentialul sa eliberam si sa iubim milioane de oameni.

Pot sa inteleg de ce ai vedea aceasta ca si “proasta administrare”, si poate ca chiar ar fi daca ar exista o alta cale de mijloc pentru lucrurile aceasta. Eu nu cred insa ca exista. Dupa părerea mea, proportia dintre posibilitatile pentru bine si rau innascute in libertate este un adevăr metafizic. Este ca si cele trei laturi ale unui triunghi. Daca ai libertate, trebuie sa ai si acest risc.

Asadar merita? Aici intervine al doilea punct. Sub impactul unei tragedii de cosmar, este cu siguranta de inteles că oricine ar spune ca nu. Dar gândeste-te la trei lucruri: mai întâi, in viata noastra cu totii stim ca dragostea poate sa rănească. Când iubim pe cineva, când crestem copii, când dezvoltam prietenii, suferim de multe ori foarte mult. Stiu ca si tu ti-ai trait partea de suferinta in viată. Oameni ne resping, oameni mor, copiii se revolta, etc. Si totusi continuăm sa iubim. Privim asta deobicei ca si lasitate, tragedie si ca si teribil de nesanatos sa nu o facem. Daca o cineva nu ar iubi niciodata, nu ar suferi nicidata. Dar atunci, nici nu ar trăi cu adevărat.

Nu este oare Dumnezeu în aceeasi pozitie, însă la o scara cosmica? A refuza sa creeze o lume unde dragostea sa fie posibila pentru ca riscul ar fi prea mare, pare sa fie nu fie de natura lui Dumnezeu. Dragostea este cu adevarat singurul motiv pentru care merita creată! Nu libertatea de dragul libertatii este ceea ce valoreaza Dumnezeu – este dragostea. Libertatea este pur si simplu singurul mijloc prin care se poate ajunge la acest scop.

Aceasta ne aduce la al treilea punct. Dintr-o perspectiva crestina, riscurile implicate in creatie nu sunt doar pentru fiintele umane. Dumnezeu Însusi risa foarte mult in crearea lumii. Perspectiva biblica despre Dumnezeu dezvaluie un Dumnezeu care, de-a lungul istoriei, a suferit de pe urma alegerilor proaste facute de către oameni, si suferă pentru ca El iubeste. In cartea lui Osea, Dumnezeu se descrie pe Sine ca si unul căsătorit si îndrăgostit de o sotie care va fi necredincioasă. Ea se răneste pe sine, pe sotul ei si pe copiii săi prostituându-se. Asadar, cu toată suferinta Sa, Dumnezeu incearca continuu sa îi cheme pe copiii Săi, pe mireasa Sa, înapoi la o relatie credincioasa cu el.

Creatia lui Dumnezeu a fost atât de riscanta de fapt, încât, conform Scripturii, aceasta l-a implicat si pe El sa devina o fiintă umana, si sa moara o moarte infernala pe o cruce. În ciuda rebeliunii noastre împotriva Lui, Dumnezeu a iubit lumea atât de mult încât a fost dispus să treacă prin asta ca sa aiba o relatie eternă cu noi. Pe crucea Calvarului, Dumnezeu a luat asupra sa păcatul lumii cu toată durerea si pedeapsa pe care le produce păcatul. El nu trebuia neapărat sa facă asta. A facut-o din dragoste – pentru ca dragostea merita. Merita sa mori pentru ea, chiar si din punctul lui Dumnezeu de vedere.

Iar aceasta conduce la al patrulea punct al meu. Trebuie să punem întrebarea daca dragostea merită lucrul acesta din cea mai mare perspectiva posibilă. Dacă viata scurtă este tot ceea ce exista, dacă moartea chinuitoare a victimelor aduce sfârsitul absolut al existentei lor, atunci poate ca am putea argumenta legitim ca riscul nu merită – cel putin nu pentru victime. Dacă însa Crestinismul este adevărat, acesta nu este cazul pur si simplu. Vietile noastre pământesti temporare nu sunt decât un scurt preludiu al unei vieti care va dura la nefârsit. Pentru o mare majoritate, această viată este într-adevăr plină de nimic altceva decât durere si suferintă, dar dintr-o perspectivă eternă, aceasta este doar o mică parte din întreaga poveste. Isus a murit pe cruce ca oamenii să poată să existe etern în pace si bucurie cu Dumnezeu – raiul- si promisiunea Scripturii este că această stare va fi de asa o natură încât suferintele noastre prezente nici nu se pot compara cu ea (Romani 8:18). În lumina Auschwitz-ului trebuie că aceasta este de o frumusete de neînteles – ceea ce este exact ce spune Scriptura (1 Cor. 2:9).

Daca nu există rai, tată, atunci toate suferintele, lacrimile si plânsetele copiilor care mor, trec fără răspuns. Viata ar fi tragică pentru noi toti. Toate sperantele noastre, dorintele noastre, luptele noastre, străduintele noastre ajung la nimic, nimic pur! “Viata e un rahat si apoi mori.” Nu exista oare ceva însa în adâncul inimii tale care refuză să accepte acest lucru ca fiind adevărul întreg? Nu există ceva în tine care rezonează cu proclamarea biblică ca povestea asta trebuie să aibă un sfârsit fericit?

Am multe motive pentru a crede în Dumnezeu si multe motive pentru a crede că Crestinismul este adevărat - lucruri pe care sper să le pot împărtăsi cu tine cândva în viitor. Dar în afară de asta, refuz pur si simplu să accept ca existenta poate fi cosmarul fără sens care pare a fi, daca într-adevăr această viată scurta este singura viată care există.

Astept răspunsul tău.

Te iubesc, tată.

Greg.