Introducere

Prefata

Exceptional de inteligent, un sceptic puternic, foarte hotarat si de 70 de ani – s-ar putea gasi un candidat la convertire mai putin potrivit decat tatal meu? Mi-a dat putini termeni pentru speranta. Tatal meu nu s-a aratat niciodata deschis fata de Evanghelie. A avut mereu resentimente fata de iserica si era foarte deschis in animozitatea sa fata de ceea ce el numea “tipul celor nascuti din nou”. Putinele discutii pe care el si cu mine le-am avut despre credinta in timpul celor 14 ani de cand devenisem crestin pana la timpul cand a inceput corespondenta noastre au fost ciudate, foarte scurte si totalmente zadarnice. Sincer sa fiu, parasisem orice speranta pentru mantuirea lui.

Cu toate acestea, incepand din martie 1989 m-am simtit indemnat de Dumnezeu sa incerc inca o data sa impart credinta crestina cu tatal meu, de data aceasta nu fata in fata ci prin intermediul scrisorilor. Imi imaginam un dialog pe termen lung cu toate cartile pe masa. I-as da oportunitatea sa ridice toate obiectiile pe care le are impotriva Crestinismului iar el mi-ar da mie oportunitatea sa raspund la aceste obiectii si sa ii arat termenii pozitivi pentru sustinerea adevarului credintei crestine. Sincer sa fiu, am crezut initial ca nu va iesi mare lucru de aici. Dar ce aveam de pierdut?

Spre surprinderea mea, tatal meu a acceptat invitatia mea. Dupa aproape trei ani si 30 de scrisori dupa inceperea corespondentei noastre, Edward K. Boyd l-a acceptat pe Isus ca si Domn si Mantuitor al vietii sale in 15 Ianuarie 1992.

Pentru mai multe motive am simtit ca ar fi important sa fac publica aceasta corespondenta. In primul rand, exista o multime de crestini care, ca si mine au multi apropiati lor care sunt necrestini. Unii din acesti apropiati ai lor sunt poate la fel de rationali, de sceptici si “aparent” fara speranta cum era si tatal meu. Este rugaciunea mea ca aceasta corespondenta dintre tatal meu si mine sa fie nu doar folositoare ca si o sursa de speranta dar si ca si o resursa de informatii pentru credinciosii in situatii similare. Intrebarile si obiectiile pe care tatal meu le-a ridicat sunt intrebarile si obiectiile pe care le au de cele mai multe ori necredinciosii cu privire la Crestinism.

In al doilea rand, acest dialog poate fi folositor celor ce se lupta cu fundamentul rational al credineti lor cat si pentru necredinciosii care, ca si tatal meu chibzuiesc la adevarul Crestinismului. Chiar daca aceasta corespondenta nici nu se apropie macar de o aparare exhaustiva a credintei crestine, intrebarile puternice (agere) ale tatalui meu ating aproape toate obiectiile relevante si invoca aproape toate consideratiile relevante in apararea credintei crestine.

Finalmente, aceasta corespondenta poate fi de folos, cred eu, si celor ce studiaza apologetica si evanghelismul personal. De prea multe ori privim studiul apologeticii ca si un o disciplina de “turn de fildes” cu putina relevanta pentru ceea ce se intampla cu adevarat in raspandirea Evangheliei. Consideram frecvent obiectiile la credinta crestina de natura morala si nu intelectuala. Ceea ce pacatosii au nevoie este propovaduire nu argumente (rationalizare).

Este speranta mea ca acest dialog sa imprastie acest mit. Exista bineinteles o dimensiune spirituala in opozitia unui necredincios la Evanghelie (2 Cor. 4:4), si argumentele (ratiunea) de sine statatoare, nu sunt suficiente pentru a converti o inima necredincioasa. Rugaciunea si lupta spirituala sunt de asemenea mereu necesare. Dar asta nu inseamna in nici un caz ca obstacolele rationale pe care necredinciosii le au sunt nesincere si ca credinciosii nu au nici o responsabilitate pentru a cunoaste si a impartasi fundamentul rational al credintei pe care o au. Scriptura presupune o astfel de responsabilitate (1 Petru 3:15).

Corespondenta este o ilustratie despre cum elementele intelectuale si spirituale ale opunerii unui necredincios la Evanghelie merg mana in mana si cum o persoana poate adresa ambele elemente simultan. Este o ilustratie despre cat de practica si eficace poate fi apologetica. Este un exemplu despre cum Dumnezeu poate sa foloseasca consideratiile intelectuale ca sa atinga si sa schimbe o inima a unuia ale carui minte si inima au fost anterior imperturbabile de catre lumina Evangheliei. Si, in final, aceasta corespondenta este o marturie a puterii transformatoare a dragostei persistente si a comunicarii sincere in impartasirea Evangheliei.

Inca un cuvant ar trebui poate inca spus despre aceasta corespondenta. Tatal meu si cu mine, impreuna cu editorii acestei lucrari, am cautat sa pastram corespondenta originala dintre noi pe cat de mult posibil. O anumita cantitate de munca editoriala a fost necesara pentru scopuri de claritate si organizare (si anume, corespondenta originala nu a decurs atat de tematic precum decurge in forma prezenta), dar am inccat sa pastram cat s-a putut de mult din formularea originala. In multe cazuri, spre exemplu, nu am incercat sa “curatam” limbajul folosit de catre tatal meu pentru ca am simtit ca omiterea aceasta ar fi slabit autenticitatea dialogului nostru. Ne cerem iertare daca unii dintre cititori gasesc ofensiv acest lucru. De asemenea, in interesul autenticitatii, am retinut forma oarecum degajata a citarii din cand in cand a Scripturii. Acolo unde sunte menite citate scripturale excate, sunt in forma New International Version. [N.T. in engleza, o versiune foarte frecventa – in Romaneste Cornilescu si/sau Bartolomeu Valeriu Anania.]

As vrea sa aduc multumiri celor multi care au ajutat la aducerea acestei corespondente in forma unei carti. Ii apreciez adanc pe studentii din clasa mea interimara de apologetica din 1992 de la Bethel College pentru comentariile lor perspicace si sugestiile editoriale cu privire la aceasta colectie de scrisori. A fost o placere sa impart cu ei bucuria convertirii tatalui meu in timpul acestui curs. Multumirile mele merg si catre membrii claselor mele anterioare de apologetica atat de la Bethel cat si de la Church of the Open Door, pentru cunoasterea pe care au impartasit-o cu mine la citirea diferitelor scrisori de la tatal meu in timpul desfasurarii cursurilor noastre.

O gratitudine profunda trebuie exprimata bineinteles tatalui meu pentru ca a fost deschis la acest dialog si pentru ca si-a revarsat atatea ganduri, sentimente, timp si viata in aceasta corespondenta. Sinceritatea sa, atitudinea sa “nu ma lua cu prostii” si autentica stralucesc intr-un mod extrem de inviorator prin corespondenta noastra si pentru aceasta ii multumesc. Ii multumesc deasemena pentru permisiunea pe care mi-a dat-o din start de a imparti cu studentii mei scrisorile sale si acum pentru acordul de a impartasi intregul nostru dialog cu Dvs.

Si in final, tatal meu si cu mine dorim sa ne xprimam gratitudinea noastra cea mai mare Domnului nostru Isus Hristos. Dupa cum se vede in vietile noastre, harul sau este intr-adevar minunat. Rugaciunea noastra este ca aceasta colectie de scrisori sa aiba vreun folos in aducerea altora – unii despre care s-a crezut poate ca numai au speranta – in harul Sau minunat.
Dr. Gregory A. Boyd