Invitaţia

Invitatia: Tatalui meu, cu Speranta

10 Martie, 1989

Draga Tata,

Sper ca totul este bine cu tine si cu Jeanne acolo in Florida plina de soare. Pe langa putina raceala care rataceste prin casa noastra, infruntam destul de bine ultimele stagii – foarte lungi – ale iernii din Minnesota. Dar va veni vreodata primavara?

Iata aici ceva ce te-ar putea interesa. Ieri am fost invitat de catre Centrul Islamic din Minnesota sa dezbat public un savant islamic foarte renumit pe tema Trinitatii la Universitatea din Minnesota. Poate ca in pofida a ceea ce gindirea mea mi-ar fi spus, am acceptat. Omul acesta este un argumentator de profesie ale carui scrisori de acreditare sunt aproape enciclopedice. Va avea loc in data de 13 Aprilie.

Asta (aproape ca) ma conduce la punctul scrisorii mele. Dupa cum stii, predau apologetica aici la Bethel. Apologetica este stiinta apararii credintei Crestine impotriva obiectiilor pe care necrestinii le au si prezentarea argumentelor pozitive pentru adevarul credintei crestine. In ceea ce priveste lucrurile academice, aceasta este prima mea dragoste. Dezbaterea mea cu savantul islamic in aprilie va fi un exercitiu in apologetica.

Ceea ce tu nu stii pentru ca nu ti-am spus niciodata, este ca trebuie sa iti multumesc tie in pentru ca am intrat pe acest teritoriu. Vreau sa iti multumesc pentru asta. Cand am devenit crestin acum vreo 14 ani, ai fost ingrijorat in mod legitim ca m-as fi bagat intr-un fel de cult fara minte. (Se pare ca nu erai foarte departe de a te insela la momentul respectiv!) Asa ca ai continuat sa ma provoci in ceea ce priveste credinta cu intrebari si obiectii. Nu prea am apreciat asta la momentul respectiv, dar apreciez acum in mod sigur si te iubesc pentru asta. M-ai fortat sa ma gandesc serios si in mod critic la ceea ce cred si de ce cred. Tu m-ai bagat in apologetica.

Dupa vreun an, insa, discutiile noastre despre Crestinism s-au oprit. Te-ai ingrijorat din ce in ce mai putin, cred, pe masura ce Crestinismul meu a devenit mai matur si mai putin ca si un “cult” si cu mintea ingusta. In cateva ocazii de atunci, am adus in discutie cu tine subiectul Crestinismului intr-un mod mai general, dar nu am ajuns niciodata sa continuam chestiunea in adancime. Si aceasta ma aduce la punctul final al scrisorii de fata.

Tata, mi-ar placea enorm sa intru cu tine intr-o discutie adanca despre de ce am continuat sa fiu crestin in ultimii 14 ani. Aceasta nu este doar pentru ca, sau nici macar in primul rand din cauza ca imi place apologetica. Este in primul rand pentru ca te iubesc pe tine. Nimeni nu poate da vine pe o altcineva pentru dorinta de a impartasi ceva ce este de mare valoare pentru el cu o alta persoana pe care o iubeste, si eu asta as vrea sa fac cu tine. Credinta mea in Isus Hristos, experienta mea cu puterea si dragostea lui mantuitoare, este cel mai de pret lucru din lume pentru mine – si cred cu adevarat ca este cel mai de pret lucru pe care orice fiinta umana pe acest pamant il poate avea. Cred deasemenea ca o relatie cu Hristos este cel mai de pret lucru pe care o persoana il poate avea din cauza ca are, din punctul meu de vedere, consecinte eterne.

Mi s-a parut ciudat si gresit ca am petrecut atata timp discutat Crestinismul cu altii si nu l-am discutat in adancime cu propriul meu tata, ale carui griji si preocupari m-au adus in acest domeniu in primul rand! Ai 70 de ani acum si, sincer, cred ca este timpul sa incep aceasta discutie. Deasemenea mi se pare just ca si parte din relatia noastra de tata si fiu, sa fim deschisi unul cu celalalt in ceea ce priveste intelegerea noastra despre lume.

Tata, eu te cunosc pe tine si stiu ca sa iti “predic” nu ar ajuta la absolut nimic. (Am incercat asta atunci cand am devenit crestin, tii minte?) Crede-ma, nu am nici o inclinatie sa fac asta. Ceea ce as face mai degraba este sa iti propun sa ne angrenam intr-o discutie continua despre Crestinism. Mi-ar placea sa iti dau oportunitatea sa impartasesti cu mine toate motivele pe care le ai pentru a nu fi crestin, si eu as vrea sa imi dai oportunitatea sa impartasesc cu tine toate motivele pentru care sunt crestin.

Ai fi dispus sa faci asta? Cred ca ar fi cel putin antrenant pentru amandoi si ne-am cunoaste mai bine unul pe altul. A-ti avea credinta in fata unei provocari – orice credinta ai avea – este mereu un lucru bun. Daca nu poate “sa faca fata focului”, o credinta nu merita tinuta – fie ea Crestinism sau ateism. Asadar, haide in dragoste, sa ne provocam unul pe altul. Ce spui?

Al tau, cu speranta,
Greg.